Cea mai preţioasă călătorie este însăşi viaţa, fapt ce arată că ceea ce are însemnătate nu este doar destinaţia, ci şi drumul în sine.
Izvorâtă dintr-o mare pasiune pentru acţiunea de a călători, agenţia de turism tour-operatoare Madison Travel a luat naştere în anul 2000. Odată cu trecerea timpului, precum nişte păsări călătoare, am călătorit, am plecat în ţări, dar am rămas în mintea şi, mai ales, în inima, voastră, a clienţilor noştri, drept o călăuză ce v-a îndreptat în direcţia potrivită şi v-a arătat drumul spre visurile voastre.
Călătorind, nu neapărat departe sau mult, ci, pur şi simplu, călătorind, te întâlneşti cu tine însuţi, deoarece, cu fiecare loc, persoană şi amintire, te întorci acasă parcă mai avut, mai împlinit, mai întreg. Iar o călătorie este singurul lucru pe care îl cumperi şi care te face, cu adevărat, mai bogat. Aşadar, noi nu vindem voiajuri, ci oferim experienţe pe care nu le poţi dobândi decât interacţionând cu alte ţări, cu alte vieţi, cu alte inimi. Suntem serioşi când este vorba despre distracţia voastră. Şi, cu toată seriozitatea, avem grijă să vă simţiţi încrezători, liniştiţi şi într-o stare de deplină mulţumire sufletească.
Prin urmare, luaţi cu voi tot ceea ce sunteţi în prezent, căci, odată ce porniţi la drum, la destinaţie vă aşteaptă tot ceea ce veţi fi. Pentru că impulsul de a călători este unul dintre cele mai supreme semne că suntem vii, că ne aflăm în viaţă şi că, pe parcursul ei, facem o excursie către noi înşine. A călători înseamnă a trăi.
Cu pasiune pentru călătorie şi pentru viaţă,
colectivul MadisonTravel.